Mărturii despre Fenomenul Piteşti. Interviu cu Aristide Ionescu, supraviețuitor al Fenomenului Piteşti, realizat de Tudor Petcu şi Ovidiu Ciobanu

 EXPERIMENTUL PITESTI Aristide Ionescu, fost deţinut politic condamnat la 4 ani de închisoare pentru că a sprijinit Rezistenţa anticomunistă din munţi, a acceptat să ne vorbească atât despre Fenomenul Piteşti prin care a trecut în mod direct în timpul detenţiei sale, cât şi despre modalitatea în care acest fapt istoric a fost receptat de către societatea contemporană, şi despre necesitatea cunoaşterii unei istorii recente autentice.

 Tudor Petcu: Domnule Ionescu, există o distincţie între Fenomenul Piteşti şi Experimentul Piteşti? Dacă da, care ar fi aceea? 

Aristide Ionescu: Nu este nicio diferenţă. Numai ca nominalizare unii l-au numit fenomen şi alţii experiment. Şi de ce? Cei care l-au numit experiment poate că sunt contestaţi de cei care spun că a fost fenomen pentru că experimente sunt mai multe, dar fenomen a fost unul singur. 

Ovidiu Ciobanu: Cum vedeţi modalitatea în care societatea românească de după 1989 s-a raportat la Experimentul Piteşti? 

A.I: Atât timp cât în manualele de istorie nu se scrie istoria adevărată nu putem să fim liniştiţi că nu se va repeta. De ce? Pentru că el trebuie cunoscut ca o crimă împotriva umanităţii care nu mai trebuie repetată. Asta a stat şi la baza hotărârii mele de a face notările imediat după ce am ieşit din închisoare şi nu cred că a mai făcut cineva aşa atunci. Numai că după un timp memoria se estompează şi majoritatea au scris târziu şi nu şi-au mai amintit date esenţiale. Şi din această cauză apar şi contradicţiile, iar scrierile sunt subiective. Să ştiţi că acum nu se scrie istoria cea adevărată pentru că nu se vorbeşte de ideologia criminală comunistă, că în fond asta este. Nu vor să vorbească să se afle. A condamnat Băsescu comunismul în Parlament. A apărut pe urmă oficial la noi o lege în care să fie condamnat? Nu. Există? Nu. Au apărut manuale de istorie. Păi să vă dau un exemplu cu manuale. Într-adevăr în 1999 se scrie o istorie cu girul a 29 de profesori universitari, doctori în istorie care arată istoria adevărată a comunismului, perioada asta cât a fost comunismul. La pagina 123 scrie aşa: Emil Bodnăraş, 1904-1976, membru al biroului politic PCR, ofiţer NKVD pe lângă Petru Groza calitate în care deţinea şi controlul asupra serviciului secret de informaţii, primea ordine direct de la Moscova şi le transmitea Guvernului. A fost una dintre persoanele cheie în aplicarea modelului sovietic în România. În anul 2000 s-a predat, foarte puţini profesori au avut curaj s-o predea, a apărut în librării şi în 2001 a fost retrasă şi e retrasă şi acum. Acum a apărut istorie alternativă. Păi vă întreb eu pe dumneavoastră mai cunoaşteţi un popor pe globul ăsta care să aibă istorie alternativă? Eu cred că nu. Noi românii avem istorie alternativă. E foarte grav. 

T.P: Care este părerea dumneavoastră în legătură cu poziţia lui Virgil Ierunca faţă de Experimentul Piteşti, pe care nu a ezitat să-l facă cunoscut prin radio Europa Liberă? 

A.I: Virgil Ierunca a luat mai multe interviuri, însă eu cred că nu a reuşit să pătrundă cele mai subtile, să zic aşa, efecte asupra psihicului individului. Nu a reuşit pentru că nu a trecut prin ele. Şi când i s-au povestit de către unul şi de către altul, prin selecţia pe care a făcut-o, ca unul care nu a trecut prin ele, nu putea să o facă foarte obiectiv. A fost influenţat de materialul care i-a fost prezentat. E meritul lui că a făcut-o printre primii, dar în ceea ce priveşte fundamentarea rămân unele completări de făcut. 

T.P: Cum aţi caracteriza în câteva cuvinte cartea dânsului, Fenomenul Piteşti? 

A.I: Are meritul că a scris-o la ora aceea, însă în ceea ce priveşte descrierile în amănunt, sunt influenţate de subiectivismul celor cărora le-a luat interviul. 

O.C: Dintre supravieţuitorii care au scris despre Fenomenul Piteşti, care este autorul pe care îl consideraţi cel mai edificator, cel mai aproape de adevăr, care pătrunde cel mai bine experienţa? 

A.I: Aici trebuie să facem două paralele. Din punct de vedere a prezentării torturilor fizice, sunt mai mulţi care le-au prezentat, dar în ceea ce priveşte torturile psihice, cel mai autorizat este doctorul Nicu Ioniţă, medic psiholog care a trecut prin torturi şi care a publicat cartea Psiho trauma de detenţie şi urmările ei. Aceasta este una dintre cele mai valoroase lucrări. Îţi arată efectele torturilor. Torturile toate când au fost concepute s-a urmărit efectul psihologic asupra individului. Să vă dau numai un exemplu. Eu am fost în torturi cu fiul judecătorului de aici din Piteşti şi după aceea s-a eliberat şi el, a avut ceva mai mult ca mine, el a lucrat aici la petrochimie, eu am lucrat la altă întreprindere, şi pe stradă ne evitam. După 1989 m-am dus la el şi i-am spus băi Romică acuma a trecut ce a fost, în sfârşit. Ce-ţi doreşti tu pentru viitor? Şi ştiţi care a fost răspunsul? Nu doresc decât să-mi pot face o casă dacă reuşesc, să mă abonez la un ziar să mi-l pună în cutie, să fac o cutie de poştă la poartă şi să nu mai vorbesc cu nimeni nimic cât trăiesc. Şi atunci am stat şi m-am gândit: iată efectul psihic asupra unuia care a trecut prin torturi. Deci n-a putut să înlăture nimic, atât de mult au influenţat asupra psihicului metodele astea studiate, încât l-au inhibat pentru tot restul vieţii. Şi mulţi dintre ei astăzi încă se tem de comunism. Încă se tem. Durerea aceea încă nu şi-au putut-o împrăştia total. Sunt foarte puţini care luptă ca să se afle adevărul. Vor mai bine să nu se bage. Frica, instinctul de conservare al individului încă operează asupra lui. E ceva mai puternic decât spiritualul. 

T.P: Cum aţi caracteriza raportul dintre conştiinţa românească contemporană şi tragedia Experimentului Piteşti? 

A.I: Mai întâi e necesar ca Experimentul Piteşti să devină cunoscut, altfel nu poate exista un raport cu conştiinţa românească. Trebuie ca Experimentul Piteşti să fie predat în învăţământ aşa cum a fost el, să fie cunoscut obligatoriu, ca după aceea societatea viitoare să creeze condiţiile ca această barbarie, numită de Soljeniţîn cea mai teribilă barbarie contemporană, să nu se mai poată repeta. 

O.C: Consideraţi că raportul comisiei Tismăneanu constituie un act firesc şi necesar? Şi dacă da atunci este el sufiecient pentru ca sociatatea românească să poată percepe dimensiunea Experimentului Piteşti? 

A.I: Domnul Tismăneanu în acest raport consideră că sistemul nu ar fi funcţionat fără informatori, şi dă exemplul celebrului coşuleţ unde se lăsau informaţii negative de la începuturile revoluţiei cubaneze. E o mare diferenţă între coşuleţul din Cuba şi sistemul de informatori din România, pentru că la noi te obligau. Dacă nu devii informator atunci îţi dau copilul afară din facultate. Acest lucru îl face domnul Tismăneanu şi nu e de mirare, pentru că tătăl domniei sale a fost un marxist, iar domnul Tismăneanu şi-a făcut studii în marxism. Are toate meritele, scoate în evidenţă foarte multe din crimele făcute de comunism. Ei bine, în raportul ăsta pe care îl face dânsul vorbeşte despre deţinuţi politici în perioada comunistă transportaţi de la un penitenciar la altul şi împuşcaţi pe drum, şi publică lucrul ăsta. Arată lucrul ăsta, dar nu trage concluzia, efectul criminal al Securităţii nu-l subliniază suficient. Arată acţiunile, dar nu condamnă suficient crima comunismului ca să nu se mai repete. Şi aici este o reminescenţă a educaţiei lui care a avut-o şi din familie şi cursurile pe care le-a urmat. 

T.P: Credeţi că românii şi-au asumat Experimentul Piteşti şi au înţeles natura diabolică a celor care au plănuit, au permis şi care au pus în practică aceste lucruri? 

A.I: Nu. Atât timp cât în România în funcţiile importante sunt fiii celor care au comis crimele, istoria nu poate să fie predată, ca să cunoască poporul crimele care s-au comis. Întâi trebuie predate tineretului şi apoi dezbătute în publicaţii. În publicaţii au apărut, dar când tu nu predai obligatoriu tineretului în niciun caz poporul nu poate să le cunoască şi să-şi formeze o părere. Însă ceea ce este foarte grav, este faptul că oamenii nu ştiu că teza asta a lor- a lua de la fiecare după capacitate şi a da fiecăruia după nevoi- e falsă de la început. 

O.C: Aţi trecut prin torturi în Piteşti. Care credeţi că sunt primele valori care cad? Valorile legate de familie, de Dumnezeu, credinţele politice? Care sunt cele mai rezistente valori în indivizi, în general? 

A.I: Vedeţi dumneavoastră, căderea aceasta a individului a fost influenţată de metoda de tortură. Obiectivele lor erau fixe şi anume să poată aresta cât mai mulţi oponenţi ai instaurării comunismului. Se începea prin a spune tot ceea ce nu ai spus la Securitate şi trebuia să spui aici De exemplu aici la Piteşti unde nu a fost tehnica avansată de la Gherla, adică împrăştiere şi crearea unei atmosfere în care deţinuţii au intrat, aici la Piteşti, de la început trebuia să spui şi dacă nu spuneai un lucru te bătea că nu ai spus, sau te apucai şi spuneai ceva mai mult ca să te lase de bătaie. Ei bine, e foarte greu de spus care ar fi, atât timp cât nu a fost aceeaşi unitate de măsură. Unii au fost torturaţi foarte mult, alţii mai puţin. Metodele au fost diferite, si de intensitate diferită. 

T.P: În Piteşti sau în celelalte închisori prin care aţi trecut în general deţinuţii se afiliau, se organizau pe criterii de apartenenţă politică? Formau grupuri omogene din punctul de vedere al convingerilor, fie ele politice sau religioase? 

A.I: În ceea ce priveşte arestările şi condamnările celor care s-au opus comunismului, ele nu s-au făcut pe criteriul apartenenţei la un partid sau altul, ci pentru gradul de naţionalism pe care l-a avut fiecare, pregătirea lui de naţionalist. Nu s-au făcut grupări pe partide la nivelul deţinuţilor. Deci dacă veţi cerceta să vedeţi cine a rezistat, o să găsiţi acolo un legionar, o să găsiţi un ţărănist, o să găsiţi un sionist. Sioniştii au suferit şi ei. Sau un ţărănist sau un liberal. Nu, nu s-au făcut în niciun caz distincţii decât pe gradul de naţionalism al fiecăruia şi ăsta a fost diferit, în funcţie de ocupaţie, de genele pe care le-ai avut, de gradul de pregătire intelectuală, de gradul de cunoştinţe pe care le-a avut despre istorie. 

O.C: Cine a rezistat mai bine torturilor? Caracterele simple, omul simplu dar posesor al valorilor tradiţionale româneşti primite prin educaţia din familie şi de la şcoală, sau caracterele sofisticate, complexe, cei care aveau un ego puternic, cei care erau orgolioşi? 

A.I: În ceea ce priveşte rezistenţa, cred că aici a stat la bază gradul de intensitate în credinţă al fiecărui individ, pentru că cei care au avut o educaţie religioasă mai puternică au suferit cel mai mult datorită metodelor satanice aplicate asupra lor. Luaţi numai cazurile pe care le vedeţi aici 1 : împărtăşirea de Paşte cu fecale, Naşterea lui Iisus în ziua de Crăciun, în care un deţinut este pus pe o tinetă să-şi facă treaba mare cu o pătură în spate şi noi să ne închinăm că s-a născut Iisus. Vedeţi dumneavoastră, într-un interviu pe care l-am dat odată am spus că şi Satana ar fi putut învăţa de la cei care au aplicat Experimentul Piteşti unele torturi pe care nici el nu le ştia. Urmăreau să-l înfrângă pe Dumnezeu din inima omului ar posibilitatea de a îţi mai face semnul crucii nu era decât cu limba în cerul gurii. 

O.C: În legătură cu sondajul efectuat aici în Piteşti referitor la Fenomenul Piteşti şi la vechea închisoare unde s-a desfăşurat reeducarea prin tortură, în urma căruia s-a constatat că extrem de puţini cetăţeni, dar şi mai puţini tineri cunosc aceste realităţi, ce ne puteţi spune? 

A.I: Vorbiţi chiar cu cel care a fost primul informat asupra sondajului şi sondajul ăsta a stat la baza simpozioanelor pe tema Experimentului Piteşti pe care le organizez împreună cu Fundaţia culturală Memoria, Primăria Piteşti, dar şi cu sprijinul altor entităţi şi persoane binevoitoare. Să ştiţi că Experimentul Piteşti este puţin cunoscut şi datorită unora care apără comunismul. Luaţi ca exemplu articolul pe care l-am publicat în România liberă în 1991 unde vorbesc de Paula Iacob, care il apăra pe Nicuşor Ceauşescu. Replica mea este aceasta: Cum de nu v-am cunoscut doamnă Paula Iacob că vă angajam să apăraţi şi pe un frate al meu care a fost torturat şi dus cu targa în faţa completului de judecată? Ca urmare a acestui articol, fiica lui Ion Costin care a fost ucis în torturi în lotul meu, a venit la mine cu ziarul în 1991 şi mi-a spus: Domnule Ionescu aţi vorbit aici de Ion Costin, tatăl meu. Eu eram studentă când l-au arestat, ce ştiţi de dânsul? Doamnă nu ştiu nimic, dar ştiu numai că n-a apărut la proces, iar pe noi când ne torturau după 24 mai 1949 ne spuneau că dacă nu vorbim ne trimit după Ion Costin, iar el n-a mai apărut. Şi el a fost ucis în torturi. Mai rău este că unii scriu despre Experimentul Piteşti deformând faptele. De exemplu, domnul Radu Ciuceanu 2 publică o carte în care spune cu privire la Ion Costin: Lui Costin Ion în septembrie 1949 i se ia interogatoriu Eu am copie după certificatul lui de deces care spune că a fost împuşcat pentru că fuge de sub escortă, nu că a fost ucis în torturi, în aprilie. Păi cum poţi să-i iei tu în septembrie trei interogatorii, şi le am aici, unui deţinut dacă el deja era cadavru? 

T.P: Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat toţi deţinuţii politici din Rusia. Credeţi că figuri reprezentaive ca Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Radu Gyr, Vasile Voiculescu şi mulţi alţii ar trebui canonizaţi de către Biserica Ortodoxă Română? 

A.I: O să vă indic punctul de vedere care cred eu că este cel mai credibil şi mai puternic în acest sens. Cel al lui Dan Puric. Găsiţi la el tocmai problema asta. Există o paralelă extraordinară între martiri şi cei care au fost ucişi prin aceste torturi. Atunci când erai în Experimentul Piteşti, când erai în torturi ai fi căutat neapărat să te ucizi ca să scapi de torturile care urmau, dar nu puteai. Nu aveai nici măcar acest drept. Pe când cei care au fost ucişi i-au pus pe cruce şi gata, dar aici voiai tu să mori, să scapi, pentru că erau continui şi erau torturi şi fizice şi morale. Torturi fizice la care erai supus, dar şi morale pentru că trebuia să bagi în închisoare pe cineva şi apăreai în procesul respectivului ca martor. 

O.C: Sunteţi de acord cu sintagma Părintelui Arsenie Papacioc comunismul a umplut cerul de sfinţi? 

A.I: Da. Categoric. 1 Domnul Ionescu ne arată coperta unei lucrări care infăţişează metode dezumanizante de tortură folosite de torţionari. 2 Deşi se încearcă muşamalizarea acestei realităţi, Radu Ciuceanu este unul dintre cei 8 deţinuţi racolaţi de Eugen Ţurcanu care au început la Piteşti reeducarea prin tortura, torturându-şi colegii fără să fi fost torturaţi în prealabil.